Cine nu are copii, judecă despre război altfel. Copii sunt poate cea mai nebiruită dovadă împotriva războiului. Chiar dacă în toate bătăliile lumii ar fi murit doar un singur copil, chiar dacă de la începutul operațiunilor militare din Donbas o singură mamă și-ar fi pierdut odrasla, bocetul ei ar fi suficient pentru a radia orice raționament, orice capăt de gând în favoarea unui posibil conflict sângeros. Omul are destulă rațiune și destulă experiență a aflării sale pe Pământ, ca să poată împărți o mămăligă cu ața, o putină cu brânză ori un tren cu aur fără a vărsa o picătură de sânge. Nu vreau ca Maia Sandu să-mi trimită copiii la război. Nu doresc ca flăcăii noștri să fie înrolați în diviziile lui Stoltenberg ori în oricare armată străină. De aceea sunt contra aderării la NATO și îmi doresc țara neutră. Neutralitatea ca și casa noastră nu e atât între Europa și Asia, cât între viață și moarte. De secole. Așa ne-am născut și ne-am maturizat ca națiune. Între… Existența nu are vector geopolitic, iar starea de spirit nu are standarde aprobate..
Vin rușii? Obiectiv există, de fapt, două scenarii de cotropire. În Moldova pot intra cu forța atât rușii, cât și americanii – unitățile de elită NATO. O strategie de menținere a independenței nu înseamnă neapărat jertfirea necondiționată a populației și distrugerea infrastructurii țării. În caz de invazie ne-ar conveni, poate, modelul ocupației de catifea, cel care a scăpat Danemarca în timpul Războiului II mondial. Da, neutralitatea anunțată de adepții lui Hamlet a fost ignorată de soldații lui Hitler, dar țara n-a fost măcelărită, pentru că și-a întins mândria atât cât a ținut-o potențialul și firea. Danemarca a pierdut timp de cinci ani ai războiului doar 7072 de persoane, dintre care mai mult de jumătate – membri ai Rezistenței. Bineînțeles, mesajul meu este pacifist, chiar defetist, dar nu cumva țările mici sunt sortite să fie pacifiste? Israelul, e o excepție care confirmă regula. Greșelile diplomaților nu se repară neapărat cu gloanțe.
Văd că de la o vreme încoace propovăduitorii drepturilor omului și valorilor europene din secta Soros au cam uitat de obraz. Cel mai pregătit dintre ei, Igor Boțan, pare gata de luptă, afisându-și pe ecran o alură de soldat hollywoodian. Deunăzi se străduia din răsputeri să ne lămurească la TV-8 cum să ne înarmăm până-n dinți, ajutați, bineînțeles, de NATO, ca să ținem piept rușilor. Nu știu de ce semănătorii noștri de valori importante, au uitat că cea mai de preț valoare a pământenilor este viața. “Orice persoană are dreptul la viață, la libertate și la siguranță”. Sub înțelegerea asta înțeleaptă, parafată de ONU, și-au pus parcă iscălitura mai toate neamurile lumii… Iar viața e cu atât mai în siguranță, cu cât mai departe de praful de pușcă. O țară mică, cum a demonstrat-o la vremea ei Danemarca, evită războiul, nu-l ademenește, substituind zângănitul de clopoței cu cel de săbii.
Moldovenii erau al dracului de războinici, când aveau în spate “Katiușele” sovietice. Acum guvernanții noștri iar devin cei mai viteji dintre viteji pe seama “Abrams”-urilor americane. Să majorăm cheltuielile de apărare și să procurăm sisteme antiaeriene performante, ne sfătuiește Maia Sandu. Ce-i oare în capul acestei fiice de nаcealnic de Risipeni? Poate crede, că dacă nu rezistăm în fața rușilor, îi speriem măcar de moarte pe tiraspoleni? Libertatea și independența, vedem acum, sunt bune nu pentru paradă, ci pentru a nu ne trăda esența. Da, ciobanul moldovean, străbunul nostru, s-a resemnat în fața morții. Nu putem renunța la codul nostru cultural. Nu e bine să ne batem joc de firea noastră mioritică, ea este arhetipul nostru de bază. Iar o națiune rezistă prin arhetipuri și testamentele sale spirituale, nu prin sforțări zadarnice de a semăna străinilor, fie ei ruși, fie americani.
E limpede acum, de ce în martie și aprilie trecut Maia Sandu a avut în ospeție toate vedetele politice ale Europei? Mai marii lumii nu se sfiesc să vină cu măguleli la poarta săracului, când le arde fundul. În scurt timp după acele mitinguri de pomină Moldova și-a pierdut, de facto, statutul de țară neutră, încălcând una din cele trei clauze ale neutralității și devenind „în secret” teritoriu de tranziție a transporturilor militare. Declarațiile Maiei Sandu, că ar fi luptat din răsputeri pentru consolidarea statutului de neutralitate sunt false ca jurămintele lui Hrușciov. Din contra, discuția pe care a lansat-o recent președintele privind aderarea la NATO, trădează intenția puterii de a renunța pe față la statutul constituțional și de a căuta insistent căi de a convinge cetățenii că această cedare e spre binele lor. Moldova, sfătuită de Washington și Bruxelles, e pe aproape să pășească pe calea Ucrainei. Două lucruri care se întâmplă acum în Moldova vorbesc în favoarea acestei opțiuni a guvernării.
Primul, e suspendarea licenței posturilor TV care au în grila lor emisiuni rusești. S-a demonstrat, că intimidate de Consiliului Audiovizualului prin decizii aspre și nedrepte, precum și prin amenzi, cele șase posturi TV, închise acum ilegal, nu dădeau în eter emisiuni în limba rusă decât de divertisment. Puterea le-a interzis, de fapt, să emită, pentru a pune capăt criticii acide în adresa sa. Pentru a nu trezi suspiciuni din partea comunității internaționale privind încălcarea dreptului la exprimare, Chișinăul a raportat la Bruxelles, că a închis câteva televiziuni care susțineau războiului hibrid al Rusiei. Al doilea lucru care neliniștește, este întețirea atacurilor în adresa Mitropoliei Moldovei, lucru recunoscut chiar de mitropolit. Când vom vedea acțiunile de discriminare a bisericii, dar și a minorităților etnice, desfășurându-se în plină forță, ca în Ucraina, tabloul politic va fi absolut simetric celui din țara vecină.
Este clar, că pentru a evita un conflict sângeros pe teritoriul Moldovei trebuie să promovăm o politică pacifistă, să renunțăm la orice bloc militar, inclusiv la colaborarea cu NATO. Da, e necesar să avem forțe speciale de apărare a țării, dar nu neapărat armată în înțelesul clasic al noțiunii: 23 de state în lume, între care Panama și Andora, spre exemplu, există bine merci fără armată, doar cu poliție și unități paramilitare. De ce să repetăm greșeala conduceri de la Kiev și să punem la dispoziția străinilor teritoriul nostru, precum a fost oferit cel ucrainean, pentru reglări de conturi între NATO și Rusia? Ca să rupem relațiile cu orice bloc militar nu e suficient mesajul nostru pacifist. Trebuie să scăpăm de negociatorii noștri războinicI, de negustorii morții, iscați pe cont propriu, adică de PAS și de Maia Sandu. Unde sunt, apropos, organizațiile noastre pacifiste?
S-ar putea să pară naiv ceea ce spun, dar una din două: ori copii sănătoși în ograda noastră, ori NATO.
Autor: Valeriu Reniță