Natalia Gavrilița, la întâlnirea cu Frans Timmermans: „Implementarea proiectelor de eficiență energetică este una dintre prioritățile Guvernului”

0

„În contextul crizei energetice căreia îi facem față de mai bine de un an, implementarea proiectelor de eficiență energetică este o prioritate a Guvernului. Vreau să vă asigur că Republica Moldova rămâne un partener de încredere al comunității europene în domeniul energiei verzi”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița la întrevederea cu vicepreședintele Comisiei Europene pentru Pactul verde european, Frans Timmermans. 

Șefa Executivului a vorbit despre situația din domeniul energetic și măsurile întreprinse de Chișinău pentru a identifica surse alternative de energie și gaze naturale, dar și pentru a limita dependența de gazul rusesc. Discuțiile au mai vizat consolidarea cunoștințelor specialiștilor în domeniu și valorificarea programelor europene de mediu. Totodată, s-a vorbit și despre necesitatea alinierii legislației și practicilor interne de mediu ale Republicii Moldova  la standardele și obiectivele UE.

„Pentru anul curent, avem planificate mai multe acțiuni cu impact pe termen mediu și lung. Ne-am concentrat eforturile pe actualizarea Strategiei de dezvoltare cu emisii reduse 2030 și a Programului de promovare a economiei verzi. De asemenea, punem accent pe dezvoltarea unui nou Program național de management al deșeurilor, a Strategiei de mediu și a Planului național pentru energie și climă 2030, ca parte a angajamentelor asumate prin Tratatul privind Comunitatea Energetică”, a adăugat Natalia Gavrilița. 

Prim-ministra a reamintit că Republica Moldova a aderat la Programul LIFE 2021-2027, dedicat mediului și schimbărilor climatice, și a menționat că țara noastră și-a propus să majoreze substanțial cota energiei regenerabile, dar și să asigure gestionarea mai eficientă a deșeurilor.  

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata