Bărbat condamnat la închisoare pentru viol a două minore, într-un parc din capitală

0

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 13 martie 2023, un bărbat în vârstă  de 49 de ani, originar din mun.Chișinău, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de viol asupra a două minore, precum și infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual în privința uneia din ele, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 20 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la 03 mai 2022, în intervalul orelor 21:00-22:00, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, sub pretextul de a consuma frigărui, a ademenit două fete care s-au dovedit a fi minore, într-un parc din capitală, unde, amenințând-le cu aplicarea violenței fizice, și profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra, a întreținut cu acestea acte sexuale forțate.

Bărbatul a rugat victimele să nu spună nimănui despre cele întâmplate și le-ar fi promis bani, însă minorele, în aceeași zi, au anunțat părinții, care s-au adresat la poliție.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Acesta nu este la prima abatere de ordin penal.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata