Igor Grosu, s-a întâlnit cu ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei în Republica Moldova, cu sediul la București

0

Perspectivele de intensificare a relației bilaterale dintre țara noastră și Regatul Hașemit al Iordaniei au fost discutate în cadrul întrevederii dintre Speakerul Igor Grosu și Excelența Sa, Sufyan Qudah.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exprimat disponibilitatea valorificării posibilităților de colaborare interparlamentară în diverse domenii, cum ar fi cel social, economic sau educațional.

Totodată, Speakerul a salutat recunoașterea în Iordania a diplomelor de studii ale Universității de Medicină și Farmaceutică ”Nicolae Testemițanu” din țara noastră. ”Asta ne face să credem că și calitatea studiilor este apreciată și recunoscută în Regatul Hașemit al Iordaniei”, a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

S-a discutat şi despre situaţia sanitară provocată de pandemia de coronavirus. „Mă bucur să aud că în Iordania rata de vaccinare a populației a ajuns la 84%”, a remarcat Speakerul.   

Ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei în Republica Moldova, cu sediul la București, a venit în țara noastră pentru a-i înmâna scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu. Cu această ocazie, șeful Legislativului, Igor Grosu, l-a felicitat pe diplomatul iordanian și i-a urat succes în realizarea mandatului.


Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata