Ministra Justiției pleacă într-o vizită de lucru la Veneția

0

Ministrul Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru, va pleca mâine, 8 iunie, într-o vizită de lucru la Veneția. Demnitara va cere opinia Comisiei de la Veneția cu referire la planul de deoligarhizare și Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, ministra se va afla la Veneția până pe data de 9 iunie.

Menționăm că proiectul Planului de acțiuni cu privire la măsurile de limitare a influenței excesive economice și politice în viața publică – „Planul de deoligarhizare” – a fost elaborat de Ministerul Justiției împreună cu Aparatul președintelui Republicii Moldova, conform Planului de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la UE.

Potrivit proiectului, se propune îmbunătățirea legislației prin proiectul „legii deoffshorizării”; analiza tranzacțiilor de transmitere în proprietate privată, concesiune, folosință și/sau administrare a unor obiecte de infrastructură esențială în ultimii 15 de ani, cu scopul de a verifica legalitatea acestora; precum și lărgirea categoriilor de entități sau liber profesioniști, care vor raporta tranzacțiile suspecte. O altă prevedere ține de plafonarea plăților în numerar pentru liber profesioniști (avocat, notar, executor judecătoresc, administrator autorizat, mediator) și instituirea unui mecanism de verificare aleatorie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata