Noi reguli pentru cei care dețin buletine românești. Care sunt acestea

0

Legislația privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate a fost modificată.

Potrivit noii legi, cei care locuiesc la o altă adresă decât cea din cartea de identitate sunt obligați ca, în 15 zile, să își facă mutația. În caz contrar, polițiștii pot aplica amenzi. Actul normativ a intrat în vigoare la 10 iunie, transmite democracy.md cu referire la realitatea.net.

„Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”, se arată în lege.

Nerespectarea acestor reguli atrage amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei.

Schimbarea domiciliului este una dintre situațiile în care apare obligația legală de solicitare a eliberării unui nou act de identitate, alături de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, deteriorarea acestuia, când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului, în cazul schimbării sexului etc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata