Schemă destructurată: peste 16 milioane de țigări fabricate clandestin, depistate și reținute

0

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal, anunță o captură de peste 16 milioane țigări fabricate clandestin într-o localitate din Rezina.

Acestea nu aveau acte de proveniență, în schimb, în fabrică, oamenii legii au depistat timbre de acciz cu inscripția „Duty free only,” precum și însăși linia de producere a țigărilor. Potrivit materialelor dosarului, țigările erau destinate activității de contrabandă.

Activitatea investigată a fost declanșată marți, 13 iunie curent, atunci când o echipă mobilă vamală a oprit un mijloc de transport la intrarea în orașul Florești. Șoferul, însă, a reușit să se eschiveze de la fața locului, iar pasagerul cu vârsta de 34 de ani a declarat că nu transportă vreo încărcătură. Totuși, ulterior verificărilor, ofițerii au depistat 20 de cutii, care conține 300.000 țigări. Acestea erau fără timbru de acciz, cu inscripția „Duty free only.”

Ulterior investigațiilor preliminare, în zilele de 14 și 15 iunie curent, sub conducerea procurorilor PCCOCS, ofițerii vamali au efectuat percheziții în Rezina, iar în rezultat a fost depistată fabrica clandestină de țigări. Acolo, au fost depistate 1092 de cutii cu aproape 16.000.000 țigări fără acte de proveniență. Suplimentar, au fost ridicate timbre de acciz inscripționate „Duty free only,” precum și însăși linia de producere a țigărilor. 

Acțiunile procesual-penale continuă, iar persoanele bănuite sunt cercetate în libertate, pentru stabilirea rolului fiecăreia, cu garantarea prezumției nevinovăției, potrivit legii. Captura de țigări, timbrele și linia de producere a țigărilor sunt indisponibilizate și constituie corp delict.

Ca urmare a avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație va face publice informații de impact social major, cu asigurarea drepturilor părților.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata