Patru bărbați – trimiși pe banca acuzaților pentru răpirea unei părți vătămate în dosarul „Machena”

0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a patru bărbați pentru răpirea și amenințarea cu moartea a unui bărbat, care a fost parte vătămată într-un dosar din 2012, în privința hoțului în lege „Machena.”

Reținerea celor patru a fost anunțată de procurorii PCCOCS și ofițerii INI în februarie 2023. Deconspirarea acestora a urmat denunțului depus de bărbat, investigațiilor preliminare și acumulării probatoriului legal, inclusiv în cadrul perchezițiilor.

Potrivit declarațiilor din dosar, aceștia au comis fapta ca o demonstrare a potențialului lor, astfel încât să se facă remarcați față de hoțul în lege „Machena.” Bărbatul a fost ales din motivul că a depus declarații, în calitate de parte vătămată, în dosarul penal care a dus la condamnarea la 19 ani închisoare, inclusiv pentru crearea organizației criminale, a hoțului în lege „Machena.”

Pentru ca să-și atingă scopul, trei din cei patru chișinăuieni cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani l-au răpit pe bărbatul de 36 de ani, chiar din parcarea spitalului raional din Rezina. Fapta a avut loc într-o duminică din decembrie 2022, aproape de miezul nopții.

Aceștia l-au bruscat fizic și l-au amenințat ca să urce în mașina ce urma să-l transporte la Chișinău. În interior, aceștia l-au amenințat cu moartea, cu prezența unui pistol-mitralieră.

Sosiți în capitală, aceștia l-au prezentat pe bărbat liderului grupului criminal organizat, care-i aștepta într-un local din centrul orașului. Ulterior, în timp ce trei din învinuiți au intrat în local pentru ca să consume alcool, bărbatul răpit a rămas doar cu șoferul și a reușit să evadeze, anunțând autoritățile de drept.

Urmare a perchezițiilor și reținerii celor patru, procurorii PCCOCS au solicitat și au obținut aplicarea arestului în privința acestora. Potrivit Codului penal, pentru răpire și amenințarea cu omor, cei patru riscă până la 10 ani închisoarea. Totuși, până la pronunțarea unei sentințe finale, cei patru beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata