Prim-ministrul Dorin Recean, în discuții cu primarii din Florești: „Construim Europa Acasă – prin ordine și disciplină vom putea genera bunăstare în localitățile noastre”

0

 Dezvoltarea localităților și modernizarea serviciilor publice în regiuni, precum și măsurile de accelerare, prin efort comun, a procesului de integrare europeană au fost subiectele discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu reprezentanții autorităților publice locale și a serviciilor desconcentrate din raionul Florești. 

În discuții cu primarii, prim-ministrul Dorin Recean a reiterat că obiectivul strategic al țării noastre este integrarea în familia țărilor europene. În acest context, șeful Executivului a invitat autoritățile locale să folosească mai activ oportunitățile de dezvoltare regională, puse la dispoziție de Guvern și partenerii de dezvoltare ai țării noastre. 

„Obiectivul de integrare în Uniunea Europeană presupune multă muncă, ordine și disciplină în autoritățile publice de toate nivelele, ca să generăm mai multe venituri, noi locuri de muncă și să oferim siguranță cetățenilor. Încurajăm dezvoltarea afacerilor și mai multă inițiativă în accesarea proiectelor și a fondurilor de dezvoltare, inclusiv „Satul European”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Șefii primăriilor din raionul Florești au vorbit despre problemele cu care se confruntă localitățile, între care: pericolul de inundații, creat de defecțiunea barajului din preajma orașului Florești, gunoiștile neautorizate, impedimentele de ordin birocratic în procesul de delimitare a terenurilor – proprietate publică, evaluarea și reevaluarea bunurilor în scopul impozitării. Prim-ministrul Dorin Recean a răspuns și la întrebările primarilor cu privire la amalgamarea voluntară a localităților, care va aduce atât beneficii financiare, cât și va accelera procesul de modernizare a satelor. 

De asemenea, au fost discutate măsurile de stimulare a investițiilor în regiuni, debirocratizarea serviciilor publice, precum și necesitatea de revizuire a procesului de acordare a asistenței sociale, astfel încât de suportul statului să beneficieze doar grupurile cu adevărat vulnerabile de cetățeni. 

„Antreprenorii vor să aibă acces facil la finanțare, să nu fie hărțuiți de instituțiile statului, iar autoritățile trebuie să sprijine dezvoltarea afacerilor. Ordine și disciplină înseamnă樂威壯 că statul lucrează pentru cetățeni: creăm locuri de muncă, asigurăm împreună cu mediul privat venituri bune și creăm siguranță în ziua de mâine”, a conchis prim-ministrul Dorin Recean.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata