DECIS! 16500 de tone de păcură vor fi eliberate din rezerva de stat SA „Termoelectrica”

0

Agenţia Rezerve Materiale va elibera din rezervele de stat, 16 500 de tone de păcură întreprinderii SA „Termoelectrica”. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi, 22 octombrie, de cabinetul de miniștri, transmite democracy.md cu referire la timpul.md.

Amintim că Termoelectrica a epuizat rezervele sale de păcură pe 15 octombrie. În aceste condiții, Agenția Rezerve Materiale urmează să elibereze 16500 de tone de păcură din rezervele de stat pentru producerea energiei electrice și termice, iar banii încasați de companie vor fi restituiți în bugetul de stat, în baza unui contract încheiat cu Agenția.

Arderea păcurii eliberate va permite asigurarea populației și instituțiilor importante cu carater social (grădinițe, spitale, școli, etc.) cu energie electrică, dar și agent termic în perioada rece a anului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata