În perioada 17 – 23 iulie 2023, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 700,6 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 18,4 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 3,6 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2022.
Totodată, în perioada 17 – 23 iulie 2023, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 25,2 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,6 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11598 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 86536 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 22957 și, respectiv, 威而鋼 16142 traversări.
Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 75 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 293 mii de lei.
Raportul zilnic privind situația la posturile vamale de frontieră, noutăți, depistări, evenimente și alte informații ce țin de activitatea vamală, pot fi consultate pe canalul Telegram al Serviciului Vamal al Republicii Moldova: https://t.me/ServiciulVamalRM.