Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a depus o plângere la Curtea Constituțională împotriva modificărilor legislative privind sistemul educațional.
Într-o declarație de presă, Ceban a declarat că modificările legislative sunt „anticonstituționale, nocive și antidemocratice”.
„Azi dimineață am depus o sesizare împreună cu colegii, domn deputat Gaik Vartanian, la Curtea Constituțională față de acele acțiuni grave, anticonstituționale, nocive și antidemocratice în raport cu sistemul educațional din Republica Moldova”, a declarat Ceban.
Primarul general a explicat că modificările legislative permit Ministerului Educației să demita șefii direcțiilor raionale și municipale de educație, fără a consulta autoritatea locală.
„Aici chiar sunt câteva aspecte anticonstituțional cu caracter vădit. Primul lucru este dreptul la muncă și ce a propus PAS, printr-un amendament înregistrat într-o seară fără consultări publice, iar a doua zi votat în 2 lecturi. Acest amendament spune clar că în timp de 45 de zile, șefii direcțiilor educației municipal și raionale să fie desti犀利士5mg tuiți din funcție. Primul lucru încalcă dreptul la muncă, dacă persoana a fost aleasă în funcție legal, nu poate fi demis”, a spus Ceban.
Primarul general a mai criticat modificările legislative pentru că reprezintă o „ingerință în activitatea publică locală” și pentru că încalcă principiul autonomiei locale.
„Ministerul Educației nu are treabă să își bage nasul în activitatea Primăriilor și autorităților locale. Nu se descurcă acolo unde au dreptul legal. Nu fac nimic practic, dar și distrug totul, închid școli, închid grădinițe. Am văzut condițiile în căminele studențești, condiții din secolul trecut. O gașcă de copii s-au apucat de reformat sistemul educațional”, a spus Ceban.
Ceban a cerut Curții Constituționale să declare modificările legislative neconstituționale.