Cine sunt cei patru judecători percheziționați de CNA și PA

0

După ce pe 14 noiembrie ofițerii CNA împreună cu procurorii anticorupție au efectuat mai multe perchezții la patru judecători din Chișinău, presa din R. Moldova a făcut tot posibilul pentru a afla numele acelor judecători.

Newsmaker.md a adunat cele mai importante informații cu privire la magistrații percheziționați sau reținuți. Astfel, un judecător figurează în dosarul Laundromat, altul a refuzat să examineze dosarul fostului premier Vlad Filat, iar un alt magistrat a judecat mai mulți tineri care au participat la protestele din aprilie 2009, transmite Știri.md.

Cei atru magistrați vizați sunt Radu Grecu – de la Judecătoria Buiucani, Valentina Garabagiu – de la Judecătoria Buiucani, Garri Bivol – de la Judecătoria Centru și Mihail Diaconu – de la Curtea de Apel Chișinău.

Garri Bivol a fost numit la Judecătoria Chișinău în mai 2004. Este unul dintre judecătorii care figurează în dosarul Laundromat. În septembrie 2016, Consiliul Superior al Magistraturii a eliberat acordul pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală – de reținere, de aducere silită, de arestare și de percheziție în privința judecătorului Bivol Garri, dar trei zile mai târziu acuzațiile au fost retrase.

Valentina Garabagiu a fost numită în funcție în noiembrie 2017. Ea este cunoscută prin faptul că a refuzat să examineze dosarul fostului premier Vlad Filat.

Radu Grecu a fost numit în funcție în decembrie 2017. În declarația de avere de anul trecut se menționează că la locul său principal de muncă el a câștigat 254.000 de lei, iar soția lui – 281.000 de lei. Grecu a obținut și 400.000 de lei din vânzarea unei proprietăți. El deține o casă 198,2 metri pătrați al cărui cost este estimat la 124.400 de lei. Judecătorul are două mașini – Skoda Superb de 420.000 de lei și un Land Rover de 200.000 de lei.

Mihail Diaconu a fost numit în funcție în iunie 2004. Este cunoscut prin faptul că a judecat mai mulți tineri care au participat la protestele din aprilie 2009. Pe lângă aceasta, el a fost membru al completului judiciar care a decis arestarea judecătorilor implicați în dosarul Laundromat și prelungirea arestării lui Veaceslav Platon.

Newsmaker.md a solicitat un comentariu de la Procuratura Anticorupție, însă reprezentanții instituției au refuzat să confirme sau să infirme identitatea magistraților vizați.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata