Judecătorul Mihai Diaconu, sub control judiciar pentru 60 de zile

0

Mihai Diaconu, Judecătorul Curții de Apel Chișinău, reținut acum două zile în urma perchezițiilor din biroul său de inspectorii CNA și procurorii din cadrul PA, a fost pus sub control judiciar timp de 60 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Bălți.

Mihai Diaconu s-a ales cu această măsură preventivă, chiar dacă procurorii au solicitat arest la domiciliu pe 30 de zile, transmite democracy.md, cu referire la tvn.md. 

Acesta este învinuit de trafic de influență. Diaconu și avocatul lui au refuzat să ofere comentarii.

Decizia magistraților din Bălți este cu drept de atac și poate fi contestată la Curtea de Apel Bălți în termen de trei zile.

Mihail Diaconu, judecător la Judecătoria Buiucani din Chişinău, care în aprilie 2009 a judecat tineri în incinta Comisariatului General de Poliţie (CGP), are drum liber spre funcţia de judecător la Curtea de Apel (CA) Chişinău, potrivit zdg.md. La începutul lunii trecute, acesta a fost considerat de către membrii Colegiului pentru selectarea şi cariera judecătorilor „apt” pentru a candida, cel mai probabil, pentru locul rămas vacant după demisia lui Vasile Gurin, tatăl procurorului general Corneliu Gurin.

Citiți întregul articol aici.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata