Agricultorii pot solicita subvenții pe etape până pe 15 decembrie

0

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) atenționează agricultorii că 15 decembrie este ultima zi de depunere a cererilor pentru forma de subvenționare a investițiilor pe etape.

Plata investițiilor pe etape reprezintă o subvenție acordată în mod progresiv, în cadrul unui proiect investițional sau extinderii acestuia, care a fost evaluat pozitiv de către Agenție și autorizat pentru plata subvenției după implementarea fiecărei etape. Aceasta se bazează pe costurile suportate integral de către solicitant.

„Cererile pentru subvenții destinate investițiilor pe etape pot fi depuse de către fermieri, fie ei persoane fizice sau juridice, sau grupuri de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul lor juridic. Acestea trebuie să desfășoare activități agricole pe teritoriul Republicii Moldova. Cererile se pot încadra în domenii specifice de sprijin, după cum urmează:

I. Investiții în producerea, prelucrarea sau comercializarea produselor din sectorul vegetal:

– producerea pe teren protejat;

– înființarea sau modernizarea plantațiilor perene;

– dezvoltarea infrastructurii de producere, prelucrare primară/finită sau comercializare;

– instalații pentru producerea energiei din surse regenerabile.

II. Investiții în producerea, prelucrarea sau comercializarea produselor din sectorul vitivinicol:

– înființarea plantațiilor viticole sau modernizarea sistemului de suport în plantațiile viticole;

– dezvoltarea infrastructurii de producere, prelucrare primară/finită sau comercializare;

– instalații pentru producerea energiei din surse regenerabile.

III. Investiții în producerea, prelucrarea sau comercializarea produselor din sectorul zootehnic:

– dezvoltarea exploatației zootehnice și cumpărarea animalelor de prăsilă;

– dezvoltarea infrastructurii de producere, prelucrare primară/finită sau comercializare;

– instalații pentru producerea energiei din surse regenerabile.

Plata investițiilor pe etape se va acorda solicitantului de subvenție în conformitate cu următoarele condiții de bază:

a) Deținerea unui proiect investițional viabil pe o perioadă de 7 ani și un deviz de cheltuieli;

b) Asumarea angajamentului de a contribui financiar cu cel puțin 50% din valoarea proiectului investițional;

c) Posesia de către solicitant a competențelor necesare în domeniul respectiv;

d) Perioada de implementare integrală a proiectului investițional este de până la 36 de luni, divizată în cel mult 3 etape;

e) Suportarea costurilor de implementare a fiecărei etape a proiectului investițional;

f) Achiziționarea oneroasă a bunurilor și serviciilor, obiectul subvenționării, de la furnizori și distribuitori, cu excepția schimbului;

g) Deținerea legală a bunurilor imobile și/sau a părților componente ale acestora în care s-a efectuat investiția.

Documentele referitoare la depunerea și obținerea plăților investițiilor pe etape pot fi găsite pe https://aipa.gov.md/ro/ghid-investitii-etape

Examinarea cererilor de acordare a plăților investițiilor pe etape se va realiza de către AIPA conform procedurilor stipulate în Regulament”, atenționează ministerul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata