Proiect de reabilitare termică a Liceului din Grătiești. Ion Ceban: Renovarea infrastructurii școlare – o prioritate a Primăriei

0

Cei peste 500 de elevi de la Liceul Teoretic „Grătiești” au condiții mai bune pentru studii, iar pedagogii pentru procesul de predare, datorită implementării proiectului municipal de reabilitare termică.

Lucrările au costat peste 2 milioane de lei și au fost achitate sută la sută din bugetul municipal. Proiectul a inclus termoizolarea celor trei blocuri ale școlii, inclusiv cazangeria. Izolarea termică s-a efectuat cu materiale de construcție ecologice și inofensive pentru sănătate.

Paralel, au fost montate peste 40 de geamuri noi și schimbate ușile exterioare, iar temelia a fost îmbrăcată cu teracotă. Pentru a evita umezirea pereților, pe perimetrul clădirii a fost montat sistemul de drenaj.

„Lucrările de izolare termică a clădirii LT „Grătiești” au început în vara acestui an și au fost încheiate în luna decembrie. Investiţia în educație, inclusiv în instituţiile de învăţământ din suburbii, este o prioritate pentru Primăria Chişinău. Ne dorim ca elevii să învețe în condiții bune și să aibă rezultate frumoase la învățătură”, a scris primarul general Ion Ceban pe rețelel sociale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata