Proiectul celor 3 străzi care intră în reparație. Ceban:„Foștii primari au tot promis însă noi îl realizăm”

0

Străzile 31 August 1989, Tighina și Alexandru cel Bun vor intra în curând în reparație! Un contract în acest sens a fost semnat de către Primăria Chișinău, cu companiile câștigătoare a licitațiilor. În cadrul evenimentului, primarul general, Ion Ceban, a specificat că desi este vorba de un proiect important pentru Chișinău, foștii primari au ținut doar  prin campanii electorale să le promită cetățenilor realizarea acestuia, actualul Executiv local, însă, inițiază implementarea.

„Acest proiect a fost pus la naftalină, și-au bătut joc de el, acum, însă, în sfârșit va fi realizat. Lucrările de reparație vor dura 18 luni și sper foarte mult ca și în cazul celorlalte străzi, Albișoara, I. Creangă, vom putea să avansăm cât se poate de rapid, asta nu în detrimentul calității. Vreau să menționez pentru toți cei care arată cu degetul că avem oameni care pot face lucruri frumoase acasă, trebuie doar să depunem maxim efort”, a menționat Ceban.

Reparația acestor străzi (31 August, Tighina și Alexandru cel Bun) face parte din cadrul pachetului II al proiectului „Chişinău – Drumuri Urbane”, finanțat de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții și Fondului Special de Energie Verde al BERD. Lucrările de reparație prevăd reconstrucția str. 31 august 1989 în format „coridor verde” cu amenajarea pistelor pentru bicicliști, a locurilor de parcare, modernizarea trotuarelor și a iluminatului stradal. Pe str. Tighina și str. Alexandru cel Bun, urmează a fi reabilitat învelișul asfaltic, modernizat trotuarul și instalat iluminatul stradal.

Valoarea totală a proiectului este de 11 800 000 Euro.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata