Avarie la Termoelectrica: Lucrări complexe pe aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân

0

Termoelectrica a anunțat că, în urma unei avarii, va efectua lucrări complexe pe Aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân. În aceste condiții, autoritățile municipale au solicitat Preturii sectorului Ciocana, Direcției Mobilitate Urbană și Întreprinderii „Spații Verzi” să delege responsabili în teren care să monitorizeze situația.

Viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban, a declarat în cadrul ședinței Primăriei Chișinău că, în primul rând, este necesară securizarea spațiului unde vor avea loc lucrări, să fie instalat un panou informativ și să fie luate măsurile necesare pentru a nu împiedica deplasarea pietonilor.

„Vin cu acest apel în contextul unor experiențe neplăcute din trecut, când în urma unor intervenții, nu tocmai conforme, au fost admise deteriorări la sistemul de irigare, la arbori etc. Deseori, modul de restabilire a zonelor unde au loc aceste lucrări lasă de dorit. Trebuie să intervenim și să monitorizăm ca totul să fie remediat așa cum a fost până la avarie. Înțelegem că este o situație excepțională, însă în Aleea Mircea cel Bătrân au fost investiți foarte mulți bani municipali și nu putem admite ca munca făcută de noi să fie distrusă”, a declarat Ilie Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata