SUA anunță noi sancțiuni „majore” împotriva Rusiei

0

Statele Unite ale Americii vor adopta vineri o serie de „sancţiuni majore” împotriva Moscovei în urma decesului în închisoare al opozantului rus Aleksei Navalnîi, a anunţat marţi Casa Albă, informează AFP, potrivit Agerpres. 

„La iniţiativa preşedintelui Biden, vom anunţa vineri un set de sancţiuni majore pentru a trage Rusia la răspundere pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Navalnîi”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe.

Kirby a precizat că aceste noi sancţiuni răspund de asemenea „tuturor acţiunilor (Moscovei) care se înscriu în acest război crud şi brutal care face ravagii de doi ani” în Ucraina.

Moartea lui Navalnîi, 47 de ani, într-o închisoare îndepărtată din regiunea arctică unde ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare după ce supravieţuise în 2020 unei otrăviri de care el acuza Kremlinul, a fost anunţată vineri de autorităţile ruse.

Navalnîi a murit după trei ani de detenţie. Potrivit lui John Kirby, „indiferent care este povestea pe care guvernul rus va decide să o povestească lumii, este clar că preşedintele Putin şi guvernul lui sunt responsabili”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata