A violat o minoră în pădure după ce au consumat împreună droguri

0

Grație eforturilor procurorilor, la 20 februarie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 39 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru violul unei persoane minore (art.171 alin.(2) lit.b) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit acuzării înaintate de procurori, inculpatul, la 05 martie 2023, după ce a consumat droguri cu o minoră de 14 ani într-o pădure, în scopul satisfacerii poftei sexuale a întreținut cu aceasta un raport sexual forțat în automobilul său. 

Inițial, printr-o sentință pronunțată la 07 iulie 2023, inculpatul a fost condamnat pentru fapta descrisă la o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendarea condiționată e executării pedepsei pe o perioadă de probă de 4 ani.

Procurorii nu au fost de acord cu sentința și au contestat-o cu apel, astfel că printr-o decizie pronunțată de Curtea de Apel la 08 noiembrie 2023, s-a decis casarea sentinței și rejudecarea cauzei de către aceeași instanță.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata