(VIDEO) Încă un reținut în dosarul a 15 ucraineni transportați ilegal în Moldova, prin regiunea din stânga Nistrului, cu până la $10.000

0

Procurorii PCCOCS și ofițerii Poliției de Frontieră anunță reținerea încă a unui complice – cetățean al Ucrainei – în dosarul organizării intrării ilegale în Moldova a 15 ucraineni, în 2022-2024.

Acesta a fost reținut în martie, urmare anunțării reținerii primilor doi învinuiți – tată și fiu cu rol de taximetriști din Slobozia – care i-au preluat ilegal pe ucrainenii migranți, pentru transportare pe teritoriul Moldovei. Bărbatul este din Odesa, are vârsta de 28 de ani și vorbește limba română. Acesta este învinuit că ar fi contribuit la schema de organizare a transportării ilegale prin faptul că i-a plătit pe taximetriști, în Bender, precum și că ar fi primit banii de la trei ucraineni care nu le achitaseră serviciile, pentru care grupul infracțional percepea taxe între $5.000 și $10.000 per persoană. Ulterior reținerii pentru 72 de ore, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), acesta a fost plasat în arest preventiv, pentru 30 de zile. 

În ceea ce-i privește pe cei doi taximetriști din stânga Nistrului, plasați în arest pentru trei luni, urmare a demersurilor procurorilor PCCOCS, aceștia au fost eliberați sub control judiciar, de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Totuși, așa cum procurorii iau în calcul un risc sporit că cei doi ar putea ulterior să nu se prezinte în fața autorităților, la solicitare, dar și că ar putea distruge probele din dosar, încheierea judecătorului de instrucție a fost contestată la Curtea de Apel Chișinău, care o va examina luni. 

Reamintim, după cum PCCOCS și Poliția de Frontieră anunțau în ianuarie, atunci a fost documentată organizarea intrării ilegale a opt ucraineni cu vârste între 21 și 52 de ani (deci apți de serviciu militar) originari din Dnepr, Harcov, Mariupol, Nicolaev, Odesa, Ternovca și Zaporojie, care au fost recrutați pe rețelele de socializare pentru transportare ilegală de către membrii grupului infracțional. Ulterior investigațiilor, a devenit cunoscut modelul și culoarea mașinii conduse de către acest complice reținut în martie. După identificarea mai multor mașini de acest model în data transportării, în baza imaginilor camerelor video, a fost recunoscut și complicele conducând un astfel de model, după care a fost reținut și plasat în arest. 

Investigațiile continuă, inclusiv pe alte două dosare penale conexate în privința taximetriștilor pentru fapte similare, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata