Președintele: S-a găsit consens pentru modificarea unor articole din Legea cu privire la ONG

0

Președintele Igor Dodon a anunțat că asupra controversatei Legi cu privire la activitatea ONG-urilor s-a găsit consens pentru modificarea unor articole care ar permite minimizarea riscurilor de implicare a forțelor externe în politica internă a Republicii Moldova. 

”Dacă aceste amendamente vor fi susținute, atunci Legea ONG-urilor, cel mai probabil, săptămâna curentă va fi votată în lectura a doua pentru a fi transmisă la promulgare președintelui țării”, a declarat Igor Dodon după ședința săptămânală cu speakerul și premierul.

Igor Dodon a anunțat anterior că va promulga Legea cu privire la activitatea ONG-urilor doar în condițiile în care acest document nu contravine intereselor naționale ale Republicii Moldova. În opinia președintelui, urmează a fi revăzute conceptual unele articole din lege, în special articolul 6, care presupune implicarea directă a ONG-urilor în politică. Șeful statului a dat exemplul Ungariei, unde ONG-urile care se implică în politică, sunt obligate să raporteze public sursa veniturilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata