Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, anunță că, câteva minute în urmă s-a încheiat ședința organizată cu responsabilii municipali, unde s-a discutat atât despre situația actuală, în urma intemperiei din noaptea 11-12 iunie, cât și despre convocarea de urgență a ședinței Comisiei pentru situații excepționale din cadrul Primarei Chișinău.
„Sunt mai multe pagube în urma vântului puternic, iar intervențiile de urgență includ acoperișuri afectate, drumuri, mobilier urban, fire electrice, mașini deteriorate și pagube la instituțiile educaționale și sociale. Situații grave sunt și în suburbiile Capitalei”, a subliniat Ion Ceban.
În prezent, se estimează situația, la general, și se fac evaluările, iar între timp se intervine pe teren. După necesitate, se vor face solicitări pentru acordarea de suport financiar.