Ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții la Centrul de Sănătate Cantemir în cadrul unui dosar de trafic de influență, în care sunt cercetate acțiunile unui angajat al instituției, manifestate prin pretinderea sistematică a mijloacelor financiare ilicite pentru perfectarea certificatelor medicale fără prezența fizică a solicitanților.
Potrivit probelor acumulate, secretarul Comisiei consultative a spitalului ar fi susținut că are influență asupra unor membri ai comisiei medicale, care eliberează certificate candidaților la obținerea permiselor auto, și că îi poate determina să perfecteze actele necesare fără prezența fizică a persoanelor.
Astfel, în perioada documentării, au fost constatate mai multe episoade de pretindere și primire a mijloacelor financiare ilicite de către bănuit, sumele primite pentru un certificat medical fiind de până la 1000 de lei.
Ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul și biroul bănuitului, de unde au fost ridicate mijloace bănești și alte probe relevante pentru cauză. În prezent, lucrătorul medical este cercetat în stare de libertate, iar acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul în cadrul unei cauze penale pornite în baza art. 326 cod penal – traficul de influență.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.