Reguli noi la Serviciul Vamal: Ce trebuie să știi despre importul parfumurilor în țară

0

Serviciul Vamal precizează că persoanele fizice pot introduce în țară parfumuri și ape de toaletă indiferent de valoare și cantitate, cu condiția declarării Serviciului Vamal și achitării drepturilor de import aferente.

Astfel, în cazul în care parfumurile sau apele de toaletă fac parte din bunurile aflate în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o țară străină, acestea sunt scutite de drepturi de import, cu condiția ca să nu fie introduse în scopuri comerciale şi valoarea lor intrinsecă să nu depășească 300 de euro de persoană în cazul transportului terestru sau 430 de euro în cazul transportului aerian.

Totodată, Serviciul Vamal concretizează și despre introducerea bunurilor prin intermediul trimiterilor poștale internaționale.

„Conform cadrului legal în vigoare, în cadrul tranzacțiilor de la business la cumpărător (B2C) parfumurile și apele de toaletă sunt prohibite la acordarea scutirilor stabilite de 150 de euro. În acest caz, parfumurile și apele de toaletă indiferent de valoare și cantitate vor fi declarate Serviciului Vamal și vor fi achitate drepturile de import. Astfel, pentru parfumurile și apele de toaletă de la poziția tarifară 330300 se aplică taxa vamală de 6,5 % (Legea 172/2014), TVA-20 % (art.96 lit. a) Cod Fiscal) și cota accizei de 10% (Anexa la Titlul VII Cod Fiscal)”, menționează oamenii legii.

În cazul loturilor de marfă expediate de la o persoană fizică la alta, sunt aplicate scutiri de la plata drepturilor de import, per lot de marfă, dacă valoarea nu depășește suma de 150 de euro la următoarele cantități:

  • Parfum-50 ml;
  • Apă de parfum-250 ml.

În cazul cantităților care depășesc limita neimpozabilă admisă de lege, parfumurile și apele de toaletă vor fi declarate Serviciului Vamal și vor fi achitate drepturile de import.

Iar în cazul în care persoana fizică primește de la o altă persoană fizică un parfum de 50 ml sau apă de parfum în cantitate de 250 ml, dar oricare din acestea depășesc valoarea de 150 de euro, persoana va achita drepturile de import pentru bunul introdus.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata