Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit în această dimineață

0

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit marți dimineață, 11 ianuarie, la ora 02:15, în Italia, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia. Sassoli avea 65 de ani și era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicații „grave” cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar.

„Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit la ora 1:15 la data de 11 ianuarie, la spitalul din Aviano, Italia, unde a fost internat“, a scris Roberto Cuillo pe Twitter.

După ce a contractat o pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru „complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”,

Parlamentul European a confirmat că președintele Sassoli a fost internat la spitalul din Italia pe 26 decembrie.

De altfel, în septembrie 2021, în timpul unei sesiuni plenare a parlamentului, David Sassoli a fost internat într-un spital din Strasbourg, din cauza unei forme severe de pneumonie pe care a făcut-o în urma infectării cu bacteria legionella. Timp de două luni, David Sassoli nu şi-a putut îndeplini atribuţiile.

În noiembrie, președintele Parlamentului European a anunțat că este nevoit să rămână în concediu medical. „Am avut febră foarte mare și am fost spitalizat la Strasbourg. M-am întors apoi în Italia, pentru a mă recupera, însă, din păcate, boala a revenit”, a spus Sassoli.

Înaintea summitului UE din 16 decembrie, el a prezentat prioritățile legislativului european pentru 2022.

Luni, când purtătorul său de cuvânt a anunţat anularea tuturor evenimentelor publice al președintelui David Sassoli, paginile sociale ale liderilor instituţiilor europene şi ale mai multor şefi ai principalelor grupuri din Parlamentul European, precum şi ale clasei politice italiene, au fost pline de mesaje de susţinere şi afecţiune pentru preşedintele Parlamentului European.

Social-democratul italian, care înainte de a intra în politică a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019, în urma unui acord al principalelor trei grupuri din PE – PPE, S&D şi Renew Europe. Acesta se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul European va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi. 

Este pentru prima dată în istoria de 70 de ani a Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit.

În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor, notează Agerpres.

În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata