Proteste violente în Venezuela după realegerea președintelui Nicolas Maduro

0

O persoană a fost ucisă în manifestaţiile care au izbucnit, luni în Venezuela, după realegerea contestată a preşedintelui Nicolas Maduro, a anunţat organizația neguvernamentală specializată în apărarea deţinuţilor politici, Foro Penal, transmite AFP. Opoziția pretinde că scrutinul a fost câştigat de candidatul ei, Edmundo Gonzalez, cu 70% din voturi, în timp ce Consiliul electoral naţional anunţase 51% pentru Nicolas Maduro.

„Cel puţin o persoană a fost ucisă în (statul) Yaracuy (nord-vest) şi 46 de persoane sunt reţinute” în urma evenimentelor postelectorale, a scris Alfredo Romero, directorul organizaţiei, pe reţeaua de socializare X, conform AFP preluat de Agerpres.

Forţele de ordine au folosit luni gaze lacrimogene în Caracas pentru a dispersa manifestanţii care protestau împotriva realegerii lui Nicolas Maduro la preşedinţia Venezuelei. Potrivit unui comunicat oficial difuzat de Consiliul Naţional Electoral, preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost reales duminică pentru al treilea mandat consecutiv, cu 51,20% din voturi.

Nicolas Maduro a promis „pace, stabilitate şi dreptate” într-un discurs susţinut în cursul nopţii de duminică spre luni, imediat după ce s-a anunţat că a fost reales pentru un al treilea mandat ca preşedinte al Venezuelei.

Mai mulți protestatarii s-au strâns, luni, în oraşele mai mari şi mai mici din Venezuela după ce preşedintele Nicolas Maduro.

Aflat deja de 11 ani la putere, Maduro şi-a revendicat victoria în alegerile tensionate din weekend, în ciuda dovezilor tot mai numeroase ale unei victorii răsunătoare a opoziţiei, informează Reuters.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata