Șeful Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, reținut în cadrul unei cauze penale inițiate pentru complot împotriva țării și trădare de patrie, a fost suspendat din funcție pe durata investigațiilor.
„Funcționarul din cadrul Secretariatului Parlamentului, cu statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcție, conform legislației în vigoare, pe durata desfășurării investigațiilor realizate de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Conducerea Parlamentului, de comun cu Secretariatul Parlamentului acordă tot sprijinul necesar organelor de drept în vederea continuării obiective a investigațiilor și elucidării cazului”, notează instituția într-un comunicat.
Amintim că șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, dar și un angajat al Poliției de Frontieră au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit procurorilor PCCOCS, cei doi ar fi livrat informații unui angajat din cadrul Ambasadei Rusiei de la Chișinău.
Ulterior, Ambasada Federației Ruse a venit cu o reacție. Într-o declarație oficială, misiunea diplomatică a subliniat că aceste acuzații sunt o continuare a „tensiunilor anti-ruse alimentate artificial” și amintesc de o campanie similară din iulie 2023, care a dus la o reducere semnificativă a personalului diplomatic rus în țara noastră.
În context, președinta Maia Sandu a declarat că instituțiile responsabile trebuie să acționeze pentru a preveni fenomenul trădării de patrie, iar dacă astfel de cazuri au loc, ele trebuie penalizate dur pentru a-i descuraja pe alții să acționeze contrar intereselor Republicii Moldova.
Totodată, astăzi, 1 august, angajatul Ambasadei Rusiei care l-ar fi recrutat pe Ion Creangă a fost declarat persona non grata în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Oleg Vasnețov, după ce a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe. Diplomatul rus a menționat că autoritățile de la Chișinău ar dori „demontarea relațiilor bilaterale” moldo-ruse.