În dimineața zilei de 6 august 1945, la ora 08:15, bombardierul „Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul Tibbets de la baza aeriană Missouri, Statele Unite, lansează bomba atomică, numită „Little boy”, deasupra orașul Hiroshima.
Bomba avea o lungime de trei metri și o lățime de 71 centimetri, cântărind patru tone, transmite radiomoldova.md.
Peste un minut, la 08:16, au fost omorâți 66.000 de oameni și 69.000 au fost răniți. Pagube importante au fost provocate pe o zonă cu diametrul de 3,5 km. Temperatura la sol a atins 4.000 de grade, suficient pentru a topi orice oțel.
La ora 18:00 primele știri despre aruncarea bombei atomice asupra Hiroshimei sosesc de la radioul britanic. Noul Președinte american, Harry Truman, anunță o imensă reușită a oamenilor de știință.
Cele două bombe nucleare, de la Hiroshima și Nagasaki, aveau să pună la pământ Japonia imperială și totodată puneau capăt celui de-al Doilea război mondial.
Prima bombă atomică „Little boy” a deschis ușa calvarului pentru întreaga civilizație umană, un dezastru mondial pe care îl poate cauza un război nuclear.
Anual la 6 august este marcată Ziua mondială de luptă pentru interzicerea armei nucleare.