Moldova cere Israelului eliminarea taxelor pentru permisele obligatorii

0

Ambasadorul Republicii Moldova la Tel Aviv, Alexandr Roitman, poartă negocieri cu autoritățile israeliene pentru eliminarea taxei pentru obținerea permisului electronic obligatoriu, cunoscut sub denumirea de Electronic Travel Authorization (ETA-IL).

Potrivit lui Alexandr Roitman, cetățenii moldoveni care vin să lucreze în Israel primesc o viză specială de muncă, transmite democracy.md, cu referire la newsmaker.md.

Diplomatul menționează că, în care cetățenii doresc să revină temporar în Republica Moldova sau să-și petreacă vacanța acasă, la întoarcere sunt nevoiți să obțină un alt document, numit „interviză”, pentru care trebuie să plătească o nouă taxă, în mărime de 120 lei. Pentru a evita aceste probleme, autoritățile moldovene au înaintat deja o cerere către partea israeliană pentru a elimina total sau parțial acest sistem în ceea ce privește Republica Moldova.

„Solicităm ca, în cazul introducerii acestui sistem, să existe reciprocitate. Am preîntâmpinat că, așadar partea israeliană trebuie să vină cu o soluție. Dacă Israelul rămâne pe poziția de a introduce acest sistem, atunci vom proceda și noi, sau trebuie să găsească o modalitate prin care Republica Moldova să evite aceste taxe”, susține diplomatul. 

Ambasadorul Alexandr Roitman a mai declarat că, în ciuda regimului liberalizat de vize de care încă se bucură astăzi moldovenii, aceștia se confruntă cu un număr semnificativ de refuzuri la intrarea în Israel.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata