Șefa statului a discutat cu moldovenii din diasporă, la Festivalul „Ne Vedem Acasă”

0

Președinta Maia Sandu a participat la Festivalul „Ne Vedem Acasă”, organizat de Biroul relații cu diaspora, sub egida Guvernului Republicii Moldova. 

„M-am bucurat să-i revăd împreună ca o mare familie și să discutăm despre cum schimbăm lucrurile în bine în țara noastră. Moldovenii își reprezintă țara cu demnitate, prin muncă onestă, zi de zi”, a spus șefa statului. 

Președinta a menționat că, în Republica Moldova autoritățile investesc în sate și orașe, în sistemul de sănătate și cel al educației, că sunt construite drumuri și poduri, sunt reparate case de cultură și se plantează păduri.   

„Atunci când moldovenii se unesc, reușesc lucruri incredibile – sǎ alunge hoții, să salveze democrația, sǎ păstreze pacea, sǎ pună țara pe un făgaș al dezvoltării, să combată dezinformarea și să aducă Uniunea Europeană acasǎ! Să fim uniți și vom fi puternici. Bine ați revenit acasă, dragi moldoveni din diasporă!”, a punctat Președinta Maia Sandu.  

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata