Comisia Electorală Centrală a primit luni, 26 august, seturile de documente pentru înregistrarea a două grupuri de inițiativă în susținerea candidaților independenți la funcția de Președinte al Republicii Moldova: Alexandru Arseni și Vasile Bolea.
În aceeași zi, Partidul Verde Ecologist a solicitat înregistrarea pentru a participa la referendumul republican constituțional din 20 octombrie, având opțiunea „DA”.
CEC are la dispoziție 3 zile pentru a verifica documentele și a decide asupra înregistrării sau refuzului pentru grupurile de inițiativă și participantul la referendum.