Cu ocazia celei de-a 33-a aniversări a independenței Republicii Moldova, Irina Vlah a transmis un mesaj sincer și direct către concetățeni. În mesajul său, Vlah a subliniat că, deși ar prefera să vorbească despre lucrurile bune, realitatea actuală a țării nu poate fi ignorată.
„Țara noastră trece prin momente dificile. Sute de mii de cetățeni părăsesc țara, democrația care a stat la baza independenței noastre este acum distrusă, iar dictatura câștigă teren în societate. Economia este ruinată, locurile de muncă sunt în scădere, iar autoritățile continuă să acumuleze împrumuturi care vor împovăra generațiile viitoare”, a declarat Vlah.
Ea a criticat starea actuală a justiției, presa redusă la tăcere, și lipsa protecției sociale, afirmând că Moldova a devenit un stat capturat, distrus zilnic de o conducere incompetentă.
În ciuda acestui tablou sumbru, Irina Vlah a subliniat hotărârea de a lupta pentru a restabili democrația și independența Republicii Moldova, exprimându-și încrederea că, într-un an, țara va reveni pe calea democrației și dezvoltării.
„Vom câștiga cu siguranță! Avem voință, dragoste pentru patrie și dorința de a construi o Moldovă pașnică și independentă”, a conchis Irina Vlah, urându-le tuturor compatrioților „La mulți ani!” cu ocazia Zilei Independenței.