Marina Tauber pleacă în Rusia, la Forumul Femeilor din Eurasia

0

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a permis deputatei Marina Tauber – afiliată oligarhului fugar Ilan Șor – să părăsească temporar Republica Moldova pentru a participa la Forumul Femeilor din Eurasia, care se va desfășura 18 și 20 septembrie, la Sankt-Petersburg. Decizia a fost luată în data de 16 septembrie.

Avocații Marinei Tauber au depus la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani o cerere prin care s-a solicitat ca deputatei să-i fie permis să părăsească temporar țara cu scopul de participa la Forumul Femeilor din Eurasia. Aceasta a fost depusă în cadrul procesului de judecată privind învinuirile despre finanțarea ilegală a ex-Partidului Șor, declarat neconstituțional în 2023, transmite democracy.md cu referire la newsmaker.md.

Instanța a examinat astăzi cererea.

În timpul audierilor, deputata a declarat că a primit invitația la forum cu mult timp înainte să-i fie interzis să părăsească Republica Moldova în august. Marina Tauber a adăugat că la eveniment vor participa reprezentanți ai țărilor Comunității Statelor Independente, pentru a discuta subiecte importante.

Avocații au subliniat că Marina Tauber participă la ședințele de judecată și nu se eschivează de la justiție, astfel că instanța nu are niciun motiv întemeiat să refuze ridicarea temporară a interdicției de a părăsi țara. La rândul său, procurorul Nadejda Busuioc a declarat că motivul invocat nu este suficient de puternic pentru a ridica interdicția de călătorie peste hotare.

Într-un final, instanța a decis să accepte cererea avocaților lui Tauber, permițându-i acesteia să părăsească țara în perioada 16-23 septembrie. Prin urmare, ședința de judecată programată pentru 18 septembrie se anulează.

Precizăm că, pe 12 august, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani i-a interzis Marinei Tauber să părăsească Republica Moldova pe un termen de 60 de zile. Decizia judecătorească a fost luată pe baza unei solicitări făcute de Procuratura Anticorupție, după ce deputata a anunțat că a fost amenințată cu violența fizică dacă nu va pleca din țară.

Parlamentara a scris pe rețelele sale de socializare, pe 8 august, că este „intimidată și forțată” să părăsească Republica Moldova. Aceasta a publicat o fotografie cu un mesaj pe care l-ar fi primit pe Telegram și care conține o imagine cu un cuțit însângerat, dar și un text în care se menționează că are timp până la 1 septembrie să părăsească Republica Moldova. În fotografia publicată de Tauber se observă că mesajul a fost trimis în data de 31 iulie. La scurt timp, Marina Tauber, membră a echipei oligarhului fugar Ilan Șor, a înregistrat o plângere la Inspectoratul de Poliție Buiucani din Chișinău.

Potrivit cauzei penale aflate pe rol la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în timp ce participa în calitate de candidat al Partidului „Șor” la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Bălți, Marina Tauber a acceptat 9.752.000 de lei din partea unui grup criminal organizat, condus de Ilan Șor. Deputata ar fi scris în formularele de donații că circa 740.464,50 lei din această sumă i-ar fi donat 104 persoane fizice.

Marina Tauber este acuzată, de asemenea, că, în perioada în care a fost vicepreședinte al Partidului „Șor”, a primit alte 195,5 milioane de lei din partea aceluiași grup criminal organizat, pentru promovarea formațiunii politice și preluarea puterii în Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata