Platforma DA cere audirea raportului „Laundromat” în Parlament

0

Platforma Demnitate și Adevăr (PDA) solicită audierea raportului „Laundromat” în Parlament. Declarațiile au fost făcute de vicepreședintele PDA, Inga Grigoriu în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, PDA solicită Procuraturii Generale să prezinte public la ce etapă este ancheta pe marginea dosarului „Laundromat”.

„Subiectul se vrea în continuare a se da uitării. Schema a fost una dintre cele mai vaste împotriva securității financiare a Republicii Moldova. Menționăm că atât Dumitru Alaiba cât și șeful statului au promis că raportul va fi înregistrat și audiat în cadrul Parlamentului. Până astăzi promisiunile nu au fost îndeplinite”, a declarat Inga Grigoriu.

Astfel, PDA solicită Procuraturii Generale să informeze opinia publică despre evoluția anchetei și „să dea curs comisiilor rogatorii parvenite de la ol omologii  din Federația Rusă privind învinuitul Veaceslav Platon și alții”.

La  sesizarea depusă la Procuratură s-au atașat rezultatele și concluziile comisiei, inclusiv un material video în care este audiat Veaceslav Platon.  ”Platon are un statut de învinuit în cadrul anchetei penale din Federația Rusă. Acesta a fost audiat în cadrul comisiei parlamentare,  iar materialul video îl atașez la sesizare. În acest material video, el vorbește despre o schemă pe care a implementat-o în Federația Rusă și în Moldova”, a specificat Grigoriu.

Totodată, Grigoriu a declarat că, în legătură cu această situație, PDA va expedia scrisori de informare către  partenerii Republicii Moldova, mai exact ambasadelor acreditate la Chișinău în speranța că se vor face auziți și raportul va fi audiat în Parlament.

Sursa: TV8

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata