Alexandr Stoianoglo s-a lansat oficial în campania prezidențială cu promisiuni de combatere a corupției și modernizare europeană

0

Fostul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidențiale, în cadrul unui eveniment desfășurat lângă Arcul de Triumf din Chișinău. La lansare au participat membrii Partidului Socialiștilor, inclusiv liderul formațiunii, Igor Dodon.

Stoianoglo a subliniat în discursul său că prioritatea mandatului său va fi combaterea corupției, eliberarea celor încarcerați pe nedrept, atragerea investițiilor și modernizarea infrastructurii sociale. Sloganul său de campanie, „Dreptate pentru toți”, reflectă angajamentul de a fi un președinte al tuturor cetățenilor, indiferent de viziuni politice.

Stoianoglo a declarat că își propune să unească poporul în jurul obiectivelor de salvarea națională, modernizare europeană și consolidarea securității naționale.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie a fost deschisă oficial astăzi, iar candidații înregistrați pot începe acțiunile de promovare electorală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata