Republica Moldova cere sprijin internațional pentru un Fond de dezvoltare a agriculturii

0

Republica Moldova solicită sprijin pentru instituirea unui Fond de Dezvoltare și Solidaritate pentru agricultură. Scrisori oficiale au fost transmise marți, 24 septembrie, miniștrilor agriculturii din cele 27 de țări ai Uniunii Europene, precum și celor din SUA, Canada, Japonia și Norvegia, a anunțat Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Aflat săptămâna trecută la Bruxelles, Bolea a purtat o serie de discuții strategice ce au vizat colaborarea în domeniu dintre țara noastră și Uniunea Europeană și sprijinirea agricultorilor moldoveni afectați de calamitățile naturale.

Inițiativa creării Fondului de Dezvoltare și Solidaritate, a fost discutată, ulterior, și la întrevederea cu Janusz Wojciechowski, Comisarul European pentru Agricultură. Acest Fond are drept scop sprijinirea financiară a fermierilor, modernizarea infrastructurii agricole, promovarea inovațiilor tehnologice și creșterea rezilienței la condițiile climatice extreme, care afectează productivitatea și stabilitatea agriculturii din țară.

Amintim că fermierii din Republica Moldova au protestat recent în mai multe raioane ale țării, dar și în fața Președinției. Agricultorii și-au exprimat nemulțumirile privind legea specială votată de Parlament care prevede, între altele, că timp de 6 luni fermierii vor avea un răgaz pentru a-și restructura datoriile la instituțiile bancare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata