Guvernul taliban din Afganistan s-a angajat luni să interzică publicarea imaginilor cu fiinţe vii de către mass-media, adăugând că jurnaliştii din mai multe provincii au fost avertizaţi cu privire la implementarea treptată a măsurii, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Legea se aplică în tot Afganistanul (…) şi va fi implementată treptat”, a declarat pentru AFP Saiful Islam Khyber, purtător de cuvânt al Ministerului pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului, argumentând că imaginile cu fiinţe vii sunt împotriva legii islamice.
Autorităţile talibane au promulgat în vară o lege de 35 de articole pentru a „promova virtutea şi a preveni viciul” în rândul populaţiei, în conformitate cu Sharia (legea islamică) impusă de acestea odată cu revenirea la putere în Afganistan în 2021.
Textul cuprinde mai multe măsuri care vizează mass-media, inclusiv interzicerea publicării de imagini cu fiinţe vii, „conţinut ostil legii Sharia şi religiei” sau care „îi umileşte pe musulmani”.
Cu toate acestea, mai multe aspecte ale legii nu au fost încă aplicate cu stricteţe, iar autorităţile talibane continuă să publice în mod regulat fotografii cu oameni pe reţelele sociale.
Imaginile cu fiinţe vii au fost interzise în întreaga ţară când aceasta a fost condusă de autorităţile talibane între 1996 şi 2001
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!