Ziua tăcerii: Agitația electorală este strict interzisă

0

Astăzi este ziua tăcerii în Republica Moldova, înainte de alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional de duminică, 20 octombrie curent. Potrivit Codului Electoral, azi și mâine agitația electorală este strict interzisă.

Comisia Electorală Centrală atenționează că în aceste două zile nu se permite desfășurarea și reflectarea activităților sau materialelor cu tentă electorală, transmite democracy.md cu referire la moldpres.md.

Președintele CEC, Angelica Caraman, a specificat că agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor și cea precedentă ei.

„Administrația publică locală și difuzorii de publicitate au obligația de a înlătura materialele publicitare electorale. Interdicția nu se aplică pentru informațiile deja plasate pe internet. În această perioadă nu este permisă nici apariția candidaților în alegeri și participanților la referendum la emisiuni televizate sau radiofonice”, a spus Angelica Caraman.

De asemenea, concurenții electorali nu pot efectua virări în și din contul cu mențiunea „Fond electoral”.

Potrivit Codului Contravențional, continuarea agitației electorale în zilele menționate de către mass-media, competitori electorali și cetățeni constituie contravenție administrativă și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 3.000 de lei, aplicată persoanei fizice, și cu amendă de la 5.000 la 7.500 de lei, aplicată persoanei juridice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata