Prezidențialele pot fi considerate valide: 33% din moldoveni au votat

0

Până la ora 14:00 puțin peste 33% dintre alegătorii înscriși în listele electorale și-au exercitat dreptul la vot, scrutinul prezidențial din 20 octombrie fiind declarat valid.

Astfel, cu mai puțin de șapte ore înainte de închiderea secțiilor de votare, peste 930.000 de cetățeni din cei circa 2,7 milioane de alegători și-au exercitat dreptul la vot.

Reamintim că astăzi, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru a alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani. Totodată, cetățenii sunt chemați să participe și la referendumul constituțional pentru a-și manifesta opțiunea față de perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

Alegătorii sunt așteptați la cele 2.219 secții de votare, dintre care 1.988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului.

Până la ora 14:00, observatorii Promo-LEX au raportat în total 658 de semnalări de incidente. Cele mai multe dintre acestea au vizat încălcarea secretului votului.

Potrivit CEC, până la ora 14:00, au votat peste 890.000 de alegători, ceea ce reprezintă peste 31%, din numărul totatl de cetățeni cu drept de vot.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata