Ion Ceban: „Dacă nu era MAN, rezultatele referendumului ar fi fost diferite”

0

Partidul Mișcarea Alternativa Națională a declarat de la bun început „DA” pentru Referendum și pentru integrarea Europeană. Despre acest lucru a amintit astăzi liderul formațiunii, Ion Ceban, în contextul în care, spune el, MAN este atacat de unele instituții galbene, care încearcă în continuare să denigreze partidul.

„Dacă nu era MAN pe teren, cu cei peste 300 de membri și voluntari în aproape toată țara, cu peste 300 de mii de materiale informative, rezultatul final pentru referendum ar fi arătat altfel sau chiar exista riscul mare de eșec.
Partidul MAN a fost unica formațiune care a cheltuit bani din fondul partidului pentru a promova Referendumul și ideea integrării Europene. Este suficient să vedem rezultatele candidatului guvernării după primul tur și vom înțelege care ar fi fost rezultatele și pentru referendum, dacă Partidul MAN nu se implica pentru a face campanie pentru opțiunea „DA” la referendum”, declară Ion Ceban.

Potrivit lui, partidul MAN a fost unica formațiune care nu a participat la alegerile prezidențiale, dar a avut o campanie activă practic în toate raioanele țării, unde a discutat cu cetățenii, a mers pe străzi, din ușă în ușă, și a vorbit cu colectivele din 486 de instituții din municipiul Chișinău și din toată țara, din domeniile învățământului, medical, social și altele, în cadrul cărora am îndemnat cetățenii să se prezinte la scrutin și să aleagă parcursul european pentru țara noastră.

De asemenea, membrii MAN au participat la mai multe dezbateri electorale, organizate de posturi de televiziune și radiodifuzori, unde au explicat ideea integrării Europene.

„Așa cum am spus de la bun început, parcursul european și integrarea europeană a Republicii Moldova nu sunt ale unui partid sau ale unei persoane, și să nu-și asume doar ei acest deziderat pentru interese personale. Trebuie să fie o idee națională, iar cetățenii nu trebuie divizați, ci să le fie explicate beneficiile și oportunitățile pe care le putem avea cu toții împreună”, a mai punctat președintele MAN.

În context, Ion Ceban a asigurat că Chișinăul rămâne deschis să implementeze cele mai mari proiecte cu suportul UE, adăugând că așa cum se reușește realizarea lor în Capitală, așa pot fi realizate și în toată țara.

„Felicitări tuturor cetățenilor care au crezut și au susținut, și credem că unica cale de dezvoltare a Republicii Moldova este parcursul european. Să nu cădeți în plasa manipulărilor când vi se spune că fără ei se pierde totul.
Totul abia începe, și cred că se poate mai mult pentru Republica Moldova!”, a conchis liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata