Vicepremierul Popșoi laudă mobilizarea: Suntem recunoscători tuturor cetățenilor noștri

0

Vicepremierul Mihai Popșoi a declarat că mobilizarea cetățenilor moldoveni la scrutinul de duminică a fost „extraordinară”, iar buletinele de vot la secțiile din Federația Rusă nu au fost epuizate, în ciuda extinderii programului de vot cu două ore.

„A fost o mobilizare extraordinară și suntem recunoscători tuturor cetățenilor noștri. Cât privește anumite iregularități care au avut loc, nici măcar acele 10.000 de buletine care au fost transmise secțiilor din Rusia nu au fost epuizate, chiar dacă am oferit încă două ore în plus. Acest mit despre epuizarea buletinelor nu s-a adeverit”, a precizat Popșoi.

El a adăugat că autoritățile vor analiza toate încălcările raportate, atât în țară, cât și în afara acesteia, iar instituțiile de resort vor lua măsuri corespunzătoare. „Vreau să mulțumesc încă o dată cetățenilor care s-au mobilizat într-un mod exemplar, iar rezultatul pozitiv a fost apreciat atât în țară, cât și de partenerii noștri internaționali, inclusiv de conducerea Uniunii Europene”, a subliniat vicepremierul.

Despre cozile din secțiile de vot din Rusia

Popșoi a abordat și situația cozilor la secțiile de vot din Federația Rusă, comparând cu propria experiență de a vota în Chișinău. „Și eu am stat la coadă să votez în sectorul Râșcani, ceea ce m-a bucurat. Din câte am înțeles de la colegi, prieteni, rude, a fost o mobilizare mare și acest lucru ne bucură. Buletinele nu s-au epuizat, ceea ce dovedește că am avut o deschidere pentru toți cei care au dorit să voteze și vom asigura același lucru și în turul doi.”

Vicepremierul a încheiat subliniind că guvernul va continua să asigure condiții adecvate pentru toți cetățenii care doresc să-și exercite dreptul de vot în cel de-al doilea tur.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata