Tudor Ulianovschi anunță că nu sprijină niciun candidat în turul II

0

Tudor Ulianovschi anunță că nu sprijină niciun candidat în turul II al alegerilor prezidențiale. El susține că Republica Moldova are nevoie de „o alternativă proeuropeană autentică, de lideri noi”.

Tudor Ulianovschi a explicat că această decizie a fost luată în urma unei analize și a unor discuții cu echipa sa, afirmând că niciunul dintre candidați nu reflectă viziunea sa pentru o țară orientată spre un viitor prosper.

Acesta a mai spus că Republica Moldova are nevoie de lideri noi. Totodată, el și-a reiterat sprijinul pentru vectorul integrării europene.

De asemenea, Tudor Ulianovschi a îndemnat cetățenii să participe la vot în turul II, subliniind că „prezența la urne este o modalitate de a se asigura că votul fiecăruia va fi contabilizat corect și că fiecare persoană are dreptul să-și aleagă reprezentantul”.

Referindu-se la sprijinul Uniunii Europene, Ulianovschi avertizează că viitoarele oportunități vor depinde de capacitatea Moldovei de a accelera reformele economice și de justiție.

„Războiul din Ucraina a facilitat acest sprijin din partea Uniunii Europene, iar actuala guvernare a procedat corect profitând de această oportunitate. Însă bonusurile oferite drept credit de încredere nu vor mai fi disponibile în viitor, dacă nu accelerăm dezvoltarea economică și nu reformăm justiția într-o manieră necesară, nu doar conform măsurilor impuse de experți străini. Proiectul integrării europene nu poate fi asociat cu un singur partid și cu atât mai mult cu un singur lider. Acest vector al politicii externe, privind deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, nu poate fi oprit, dar, pentru ca acest parcurs să fie în beneficiul cetățenilor moldoveni, trebuie coordonat și negociat de către o echipă de experți, profesioniști din structurile statului, care să prioritizeze interesele țării”, a subliniat Ulianovschi.

Amintim că duminica aceasta, 3 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova vor fi chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte, în turul II de scrutin. Va fi bătălia anului între candidatul guvernării, Maia Sandu, și cel al socialiștilor, Alexandr Stoianoglo.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata