Thailanda legalizează cultivarea canabisului în gospodării

0

Autorităţile din Thailanda au anunţat marţi că vor elimina canabisul de pe lista de droguri, permițând astfel cultivarea canabisului în gospodării.

Thailanda a devenit în 2018 prima ţară din Asia de Sud-Est care a legalizat marijuana în scopuri medicinale şi cercetare, informează CNN.

Conform noii reglementări, thailandezii pot cultiva plante de canabis acasă după ce au anunţat guvernul local, însă canabisul nu poate fi utilizat în scopuri comerciale fără alte autorizaţii, a declarat Ministrul Sănătăţii Anutin Charnvirakul.

Noua măsură urmează să fie publicată în Monitorul Regal oficial şi este necesar să treacă 120 de zile înainte ca plantele de canabis cultivate acasă să devină legale.

Totodată, Ministerul Sănătăţii va prezenta săptămâna aceasta în Parlament un proiect de lege separat care oferă detalii cu privire la utilizarea legală a canabisului, inclusiv producţia şi utilizarea sa în scopuri comerciale, şi directive privind utilizarea în scop recreativ.

Canabisul cultivat acasă ar trebui folosit în scopuri medicinale, precum medicina tradiţională, a declarat şeful Autorităţii de reglementare a alimentelor şi medicamentelor, Paisal Dankhum, care a precizat că vor avea loc inspecţii în mod aleatoriu.

Potrivit proiectului de lege, cultivarea de canabis fără notificarea guvernului se pedepseşte cu o amendă de până la 20.000 de bahţi thailandezi (605,33 dolari) şi o amendă de până la 300.000 de bahţi sau trei ani de închisoare, sau ambele, pentru vânzarea de canabis fără autorizaţie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata