Antreprenorii locali vor avea acces la piețe externe de capital. Un proiect de lege care va oferi această posibilitate a fost votat în prima lectură de 56 de deputați.
Inițiativa legislativă aparține Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, iar la elaborarea acestuia au participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, ai Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, ai Băncii Naționale a Moldovei și ai altor instituții din domeniul pieței de capital.
Pentru a elimina barierele normative în contextul accesului investitorilor și companiilor locale în accesarea unei piețe de capital străine este necesară adoptarea unui set de măsuri care va facilita acest proces și va armoniza legislația națională cu reglementările internaționale. Totodată, documentul transpune unele directive europene în domeniu. Potrivit autorilor, adoptarea acestui proiect de lege va avea drept rezultat un acces mai mare la finanțare și la o bază mai largă de investitori, implementarea unor standarde de raportare și transparență mai înalte, precum și promovarea dezvoltării economice.
În acest sens, autorii propun modificări la Legea privind societățile pe acțiuni. Printre acestea figurează introducerea conceptului de „dată de referință”. Legea va fi completată cu prevederi care vor permite transmiterea de informații și facilitarea exercitării drepturilor acționarilor, inclusiv prin intermediul sistemelor electronice.
De asemenea, Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice va fi completată cu reglementări speciale legate de tranzacționarea acțiunilor societăților de asigurare sau de reasigurare, similar normelor actuale în privința băncilor.
Documentul mai conține propuneri de modificare a Legii privind piața de capital, a Legii privind activitatea de asigurare sau de reasigurare, a Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, a Legii privind activitatea băncilor etc.
Proiectul de lege urmează să fie propus spre adoptare în a doua lectură în plenul Parlamentului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!