ASD pregătește drumurile pentru iarnă

0

Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) anunţă demararea pregătirilor pentru sezonul de iarnă 2024 – 2025. Astfel, potrivit informaţiilor, în această perioadă, pe drumurile din ţară, vor fi mobilizate aproximativ 500 de unități de autospeciale și utilaje rutiere necesare pentru deszăpezire, combaterea lunecușului și distribuirea materialului antiderapant. De asemenea, întreprinderea mai dispune la moment de 21. 984,66 tone de sare tehnică, 13.425 de tone de material antiderapant și 10.240 tone de savură.

Stocurile vor fi suplinite pe parcursul sezonului rece pentru a asigura cantitățile necesare.

” În scopul monitorizării condițiilor de trafic pe timp de iarnă, pe drumurile publice naționale sunt instalate 17 camere video, care contribuie la eficientizarea întreținerii drumurilor și sporirea siguranței rutiere. De asemenea, pe sectoarele de drum cu declivități majore, în caz de necesitate, vor fi organizate posturi de remorcare pentru a sprijini unitățile de transport de mare tonaj, în puncte precum: M1 fr. cu Romania-Leușeni-Chișinău-Dubăsari-frontiera cu Ucraina, km 36 (s. Cristești); R6 Chișinău-Orhei-Bălți, km 33-34 (s. Peresecina); R1 Chișinău-Ungheni-frontiera cu România, km 79-80 (s. Cornești); R3 Chișinău-Hâncești-Cimișlia-Basarabeasca, km 27 (s. Fundul Galbenei); R8 Edineţ-Otaci-fr. cu Ucraina, km 53-55 (or. Otaci ); R30 Anenii-Noi-Căușeni-Ștefan Vodă-frontiera cu Ucraina, (ocolirea s. Troița Nouă).

În același timp, pe tronsoanele de drum cu risc sporit de formare a troienelor, vor fi instalate parazăpezi, pentru prevenirea acumulării zăpezii pe partea carosabilă”, mai anunţă ASD.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata