Studenții străini vor putea obține mai ușor dreptul de ședere în R. Moldova

0

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) susține activ procesul de internaționalizare a învățământului superior prin simplificarea condițiilor de depunere a actelor pentru obținerea permisului de ședere pentru cei care doresc să studieze în Republica Moldova.

Studenții străini au acum la dispoziție locuri speciale în cadrul ghișeelor de documentare, unde pot depune dosarele. De altfel, în perioada admiterii, dosarele acestora sunt examinate în regim prioritar, ceea ce reduce timpul de așteptare și face procesul mai eficient și mai accesibil.

Amintim că recent conducerea IGM s-a întâlnit cu reprezentanții Ministerului Educației și responsabilii de procesul de admitere și orientare a studenților din instituțiile de învățământ superior din țară.

Prin aceste inițiative, Inspectoratul General pentru Migrație sprijină internaționalizarea educației, oferind studenților străini oportunități mai rapide și mai simple pentru a accesa sistemul de învățământ superior moldovenesc, consolidând în același timp relațiile internaționale ale țării în domeniul educațional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata