Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au contestat legalitatea suplinirii ordinii de zi a ședinței extraordinare a Parlamentului

0

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au contestat la Curtea Constituțională trei inițiative legislative, care au fost incluse pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Parlamentului din 21 ianuarie de către majoritatea PAS. Este vorba despre modificări la legea cu privire la avocatură, proiectul de lege privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, dar și modificarea unor acte normative.

Potrivit deputaților Vasile Bolea și Grigore Novac, includerea unor subiecte suplimentare în ordinea de zi a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului contravine normelor constituționale și a Regulamentului Parlamentului care stipulează că cererea de convocare a sesiunii extraordinare sau speciale se face în scris în adresa Biroului permanent şi cuprinde motivul, ordinea de zi propusă şi durata de desfășurare a sesiunii.

Precizăm că în urma examinării celor inițiative legislative, primul proiect cu privire la avocatură a fost aprobat, devenind lege, iar celelalte două au fost votate în prima lectură.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata