Rusia acuză Moldova de pregătiri militare în Transnistria

0

Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a raportat luni că preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ar pregăti un plan pentru o operaţiune militară de preluare a controlului asupra regiunii separatiste Transnistria.

Potrivit SVR, Maia Sandu a avut recent o întâlnire cu conducerea de vârf a Guvernului în domeniul securităţii energetice, care s-a încheiat cu cuvintele sale despre „necesitatea elaborării unui plan pentru o operaţiune de preluare a controlului asupra Transnistriei şi de încetare a prezenţei ruse de menţinere a păcii în regiune”, informează EFE, citată de Agerpres.

„Nimeni nu poate garanta că preşedinta R. Moldova nu va încerca să declanşeze un război în regiune”, subliniază comunicatul SVR citat de agenţia oficială rusă de presă TASS.

SVR a indicat că Sandu „şi-a ieşit din minţi” după ce a fost informată că R. Moldova ar putea întâmpina probleme cu aprovizionarea cu energie în contextul în care contractul de tranzit al gazelor ruseşti către Europa prin sistemul de gazoducte ucrainene expiră pe 31 decembrie, iar Kievul refuză să îl prelungească.

Preşedinta Maia Sandu, potrivit comunicatului SVR, a cerut să se elaboreze un plan de preluare în forţă a termocentralei din Transnistria, care funcţionează cu gaz rusesc şi de a cărei aprovizionare depinde R. Moldova.

Președinția de la Chișinău nu a comentat deocamdată aceste informații ale serviciilor speciale ruse, dar, în cadrul conferinței de presă de joia trecută, președinta Maia Sandu a declarat că reintegrarea Transnistriei, regiune separatistă susținută de Federația Rusă, este „teoretică” atât timp cât pe teritoriul R. Moldova staționează ilegal armata rusă.

Potrivit șefei statului, autoritățile de la Chișinău au voința necesară pentru a rezolva conflictul transnistrean „cât mai rapid”, dar „condiția de bază este rezolvarea pașnică și cu respectarea integrității teritoriale a R. Moldova”.

„Reîntregirea poate fi făcută atunci când armata rusă va părăsi teritoriul R. Moldova. Deci, o condiție primordială pentru inițierea procesului de reîntregire este demilitarizarea și retragerea armatei Federației Ruse. Atât timp cât avem pe teritoriu această armată, reîntregirea rămâne doar o soluție teoretică”, a declarat Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata