Fostul președinte american Bill Clinton, spitalizat în Washington D.C.

FILE - Former President Bill Clinton speaks during the Democratic National Convention, Aug. 21, 2024, in Chicago. (AP Photo/Paul Sancya, File)
0

Bill Clinton, fostul președinte al Statelor Unite, în vârstă de 78 de ani, a fost internat luni la spitalul Georgetown University din Washington D.C., după ce a prezentat febră. Potrivit adjunctului șefului său de cabinet, Angel Urena, Clinton este sub observație, iar starea sa generală este bună.

Aceasta nu este prima internare recentă a fostului lider. În 2021, el a fost tratat pentru o infecție urinară complicată de septicemie. De asemenea, în 2004, a suferit o intervenție de cvadruplu bypass coronarian, urmată de o angioplastie în 2010.

Președinte al SUA între 1993 și 2001, Bill Clinton a fost recunoscut pentru contribuțiile sale la prosperitatea economică a Americii, dar mandatul său a fost afectat de controverse, inclusiv celebrul scandal Monica Lewinsky. După retragerea din viața politică activă, Clinton s-a implicat în acțiuni umanitare și misiuni diplomatice prin intermediul fundației sale.

În ultimii ani, rolul său public a devenit mai discret, fiind eclipsat de activitatea politică a soției sale, Hillary Clinton, care a pierdut alegerile prezidențiale din 2016 în fața lui Donald Trump.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata